unhappy

Lucruri in comun la oamenii nefericiti

Intr-un anume moment al vietii fiecare din noi ne-am simtit descurajati, suparati, nefericiti, chiar depresivi. Lucruri normale, pe de o parte, insa trebuie aflate cauzele, si cum le putem combate. Cand vom invata sa inlocuim gandurile negative cu cele pozitive, sa ne inconjuram de oameni veseli, si sa ne bucuram de ceea ce avem, vom ajunge sa vedem partea plina a paharului, sa radem si sa ne simtim mai bine. Cateva trasaturi comune ale oamenilor in aceasta stare sunt conturate in cele ce urmeaza, impreuna cu sugestii de ameliorare.

Oamenii nefericiti au probleme cu increderea in sine. Aceasta se datoreaza faptului ca se lasa influentati de familie, prieteni, colegi cu privire la ceea ce pot sa faca, la punctele forte si cele slabe, sunt dezamagiti cand nu ating acele obiective si asteptari din partea altora si asta ii face nefericiti. Solutia este sa crezi in propria persoana, sa stii ce iti doresti si ce te face fericit, respecta-te in primul rand pe tine!

Cei nefericiti isi fac tot timpul griji in privinta banilor. Aduc banii fericirea? Pot banii sa cumpere linistea sufleteasca, dragostea, fericirea sau respectul? Poate ca da, poate ca nu. Grija banilor si compararea mereu cu ceilalti, care au bani mai multi, ii deprima si le fura bucuria. Nu trebuie sa te mai compari cu altii, incepe prin a aprecia cu adevarat ceea ce ai deja. Nu mai fi gelos si invidios pe altii, traieste-ti propria viata asa cum vrei.

Mintea le rataceste fara rost. Fie ca se gandesc la trecut, fie ca la viitor, nu prea se gandesc la prezent. Prin aceste ganduri isi complica existenta si nu mai pot sa se concentreze la clipa de fata. Cum poti schimba asta? Viata e o oglinda a ceea ce gandim, deci gandeste-te la lucruri pozitive daca vrei sa ai rezultate bune. Invata sa nu te mai gandesti intens in legatura cu orice. Pur si simplu traieste clipa!

Nu au hobby-uri. Fara acestea, fara interese, isi petrec majoritatea timpului pe retelele sociale, observand cum altii se distreaza si se simt bine provoaca depresia. Gaseste-ti o ocupatie, un hobby. Un instrument, un sport, orice. Mergi cu bicicleta, mergi la pescuit, apuca-te de cursuri de inot, de dans, de gradinarit, de fotografie, orice iti face placere.

Oamenii nefericiti isi urasc joburile. Simt ca nu-si gasesc locul si ca sunt limitati de ceea ce fac. Majoritatea zilei de duminica si-o petrec cu gandul ca urmeaza ziua de LUNI. Daca asta e cazul, cauta-ti alt job, si daca asta nu e posibil, schimba-ti atitudinea fata de cel actual si nu-ti mai complica viata. Concentreaza-te pe ceea ce iti doresti, invata din greseli si urmeaza-ti visele.

Cei nefericiti tind sa umple golul din vietile lor cu bunuri de lux si bogatii, insa bucuria adusa de toate acestea este de scurta durata. Daca faci parte din acest caz, intreaba-te de fiecare data daca are rost sa faci o achizitie. Invata-te sa te multumesti cu ce ai, devino un consumator responsabil, care isi cheltuie banii cu cap si pe lucruri care ii sunt intr-adevar necesare.

De asemenea cei nefericiti de viata lor sunt in majoritate singuratici. Prefera socializarea pe net, in loc sa se intalneasca cu cineva fata in fata. Trebuie inlaturat acest obicei, trebuie cunoscuti oameni noi, sau reluate legaturile cu vechi prieteni. O alta nemultumire a celor care sunt nefericiti este cu privire la orasul in care locuiesc. Nimic nu le pare in regula, tot timpul se plang despre orice, si dau vina de cate ori au ocazia pe lucrurile din jur. Muta-te din oras in cazul asta! Daca asta nu e o optiune pe placul tau, intereseaza-te de ce ai putea face sa iti schimbi orasul sau sa gasesti lucruri care sa iti placa la el.

Daca intr-adevar vrei sa schimbi starea de nefericire, tot ceea ce trebuie sa schimbi tine de gandire si de atitudine. Fericirea sta in mainile tale, preia controlul asupra vietii tale, fii recunoscator pentru ceea ce ai si tinde spre mai mult. Vizualizeaza-te traind prosper, descopera-ti scopul in viata. Fa-ti o lista cu lucrurile pe care vrei sa le indeplinesti. Cei cu obiectivele stabilite reusesc sa si le indeplineasca mai degraba decat cei care nu au habar ce vor sa faca cu viata lor. Nu mai intarzia procesul, ocupa-te de propria fericire si vei avea doar de castigat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *