Ședințe de kinetoterapie pentru copilul cu autism, desfășurate la Centrul Pas cu Pas – ce trebuie să știu

Diagnosticul de autism pune automat o etichetă pe copil și familia acestuia. Părinții se simt neputincioși și aleargă de la o terapie la alta, în speranța unei normalități. Ce se poate spune clar este că autismul nu este o afecțiune ce poate fi tratată, astfel că singura posibilitate rămasă este de a lucra prin diverse terapii pentru o integrare mai bună în societate a copiilor diagnosticați astfel.

Tulburarea de spectru autist implică terapii diverse, pe termen lung, dintre care și kinetoterapie copii. Aceasta ar trebui să fie aplicată concomitent cu alte metode adoptate, întrucât are negreșit contribuție asupra modului în care se dezvoltă copilul cu autism și modul în care începe să își conștientizeze corpul și acțiunile sale.

Kinetoterapia este recomandată pentru că:

  • Ajută la tonifierea musculaturii.
  • Ajută pe copil să fie mai organizat și să se orienteze mai bine în spațiu și timp.
  • Educă ritmul și coordonarea mișcărilor.
  • Ajută la dezvoltarea motricității grosiere și fine.

Un program complex de kinetoterapie îi ajută pe copiii cu autism în varii forme. Exercițiile ce sunt practicate și tot ce implică acest gen de terapie vine ca o completare pentru ca acel copil să își dezvolte mai mult și partea de relaționare cu cei din jur. Sunt exersate atât abilitățile sociale, cât și cele emoționale și cognitive.

Ce trebuie să știe orice părinte

Faptul că astfel de ședințe nu vor fi greu de urmat, întrucât totul se desfășoară sub formă de joc și joacă și treptat cu implicarea copilului. Dacă în primă fază există mai multă observație și ascultare, progresiv nivelul de implicare crește. Ședințele constau în jocuri de inițiere și sunt de ordin static.

În cadrul centrului Pas cu Pas kinetoterapia vine în completare cu masajul și este o recomandare pentru toți copii cu autism. Specialiștii, parte din această echipă, desfășoară constant terapiile benefice pentru cei cu autism, dar și susțin părinții copiilor cu autism. În mod ideal, terapiile diverse ce sunt încercate trebuie continuate și acasă.

De asemenea de menționat este că fiecare copil este diferit. Prin urmare și terapia recomandată acestuia este diferită, este un program individual creat în funcție de capacitatea fiecăruia. Așadar, mai întâi de toate, o evaluare a copilului este necesară.

Un program adaptat nevoilor poate fi pus la punct alături de cei din cadrul Centrului Pas cu Pas din Suceava. Detalii aici:

Telefon: 0721 861 125

Email: contact@centrulpascupas.ro

Str. Mărășești, Nr. 18, Et. 4, Camera 8

Suceava, 720173

2 răspunsuri la „Ședințe de kinetoterapie pentru copilul cu autism, desfășurate la Centrul Pas cu Pas – ce trebuie să știu”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *