Găsește stilistul potrivit din zona ta cu Stailer

Să găsești un stilist pe gustul tău nu este o misiune atât de simplă. De câte ori nu te-ai confruntat cu situații în care tu îi spui una coafezei de la salon, iar aceasta ori nu a înțeles, ori a interpretat greșit dorințele tale, ieșind cu totul altceva? Acest lucru cred că ni s-a întâmplat tuturor, măcar o dată în viață.

De aceea, spunem că un stilist pe placul tău nu este chiar ușor de găsit. Bineînțeles, poți merge pe recomandarea unei prietene, care probabil ți-a povestit cât de bun și de priceput este stilistul la care apelează ea.

Din varii motive însă, nu ai cum să ajungi la el, căci – nu-i așa? – gusturile sunt discutabile. Ce ție îți place, s-ar putea ca prietenei tale să nu i se potrivească și viceversa. Mai sunt apoi motive legate de bani, căci acest gen de servicii nu sunt chiar dintre cele mai ieftine.

Nu în ultimul rând, dacă locuiești undeva la periferia orașului, s-ar putea ca recomandarea făcută de prietena ta să nu te ajute prea mult, câtă vreme programul încărcat, timpul și banii cheltuiți pe taxi să te îndepărteze din ce în ce mai mult de stilistul pe care ți l-ai dori.

Din fericire, există astăzi o platformă online care vine în sprijinul tău. Stailer.ro îți aduce mai aproape stiliștii din orașul tău, ușurându-ți drumul de la dorință la o programare la un salon care te avantajează din toate punctele de vedere.

Cum funcționează Stailer

Înainte de toate, trebuie să spunem că Stailer nu este doar un site cu reclame despre saloanele de înfrumusețare. Pagini de acest gen există peste tot, dar în afară de o prezentare succintă a salonului și câteva date de contact, nu te ajută prea mult.

Uneori poate dura ore bune până vizionezi toate paginile saloanelor, după care urmează maratonul telefoanelor, în încercarea de a obține o programare. Stailer funcționează însă mult mai simplu, pentru că el pornește cumva invers. Pornește de la dorințele tale, pe care le analizează, iar în funcție de ele îți livrează doar conținutul care te interesează.

Astfel, pe Stailer nu vei găsi neapărat o listă a saloanelor care doresc să devină mai cunoscute, ci vor veni în întâmpinarea ta cu servicii care să corespundă nevoilor tale. Spre exemplu, nu văd de ce te-ar interesa pe tine un salon de hair-styling sau de epilare, spre exemplu, dacă atunci când dai telefon pentru o programare afli că el nu se adresează decât doamnelor, spre exemplu.

Din acest motiv, pe Stailer ai o serie de câmpuri pe care trebuie să le completezi, în care vei specifica tipul de servicii dorite, orașul de interes, sexul și intervalul orar la care dorești programarea.

Mai multe informații despre modul în care funcționează Stailer și cum poți face sau anula o programare, poți găsi aici. Iar dacă informațiile prezentate nu te-au edificat pe deplin, ai la dispoziție atât adresa de mail, cât și o platformă support live, pe care un specialist îți poate da detaliile necesare.

Contact: support@stailer.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *